Suntem in 2010! Sarbatorile de iarna au trecut de mai bine de 2 saptamani, vacanta de iarna e deja o amintire. Criza din 2009 a devenit criza din 2010, viata isi reintra in normal, ne obisnuim cu ritmul vietii de zi cu zi, revenim la ritualurile noastre cotidiene mai mult sau mai putin constientizate, incepem sa ne obisnuim sa scriem 2010 in loc de 2009. La fel cum dupa fiecare teza sau examen ne promiteam ca data vitoare sa invatam din timp, sa nu mai amanam, sa fim mai organizati si mai seriosi si la fel cum mai toate curele de slabire si dietele incep de Luni - adica de lunea viitoare, acum, la inceput de an, este momentul propice nu doar pentru a face planuri ci mai ales pentru a ne stabili obiective personale.
La inceput de drum, la inceput de an, este cel mai bun moment sa facem cateva "angajamente", cateva promisiuni catre noi insine. Daca va doriti sa schimbati ceva in viata voastra, daca exista ceva ce visati demult sa faceti si nu ati reusit pana acum, daca schimbarea pe care o doriti, visati si/sau cautati in viata voastra necesita efort si ambitie, nu ezitati si incepeti de azi.
Acum la inceput de an, nu mai e cazul sa amanati pentru luna viitoare, pentru anul viitor sau pentru un alt moment mai potrivit. Indiferent ce anume va doriti sa inbunatatiti: sanatatea, cariera, viata sentimentala, viata familiala, eficienta, educatia sau pur si simplu starea de spirit, acum este momentul cel mai bun sa incepeti.
O calatorie de 1000 de kilometri incepe cu primul pas. La fel si schimbarea pe care v-o doriti. Asadar, ce promisiuni v-ati facut la inceput de an? Ce hotarari majore ati luat in ceea ce va priveste? Ce juraminte mai mult sau mai putin intime ati facut?
Orice promisiune v-ati facut sau vreti sa va faceti, fie ca vreti sa slabiti, sa nu mai beti alcool, sa gasiti un job mai bun, sa intrati la sau sa terminati o facultate, sa incepeti o afacere, sa faceti un copil, sa va casatoriti, sa incepeti sau sa incheiati o relatie, sa fiti mai veseli, sa fiti mai organizati sau mai putin nervosi, sa invatati ceva nou sau sa calatoriti mai mult, angajamentul pe care vi-l luati poate ramane intim: este despre voi insiva, depinde de voi insiva sa reusiti si nimeni altcineva nu mai stie de el. Insa daca aveti entuziasmul si curajul sa va marturisiti public obiectivele personale pentru noul an: acestea capata parca o greutate si o importanta mai mare.
Asadar ce Rezolutii de AN NOU (New Year"s Resolution) v-ati propus? Ce hotarari care va vor schimba stilul de viata ati luat acum la inceput de 2010?
In caz ca nu v-ati decis inca ce sa va propuneti sa schimbati sau sa faceti pentru prima data in 2010 sau in caz ca v-ati propus deja sa calatoriti mai mult, sa invatati ceva nou, sa cunoasteti oameni noi, sa va apucati de un sport sau doar sa faceti mai mult sport, sa invatati o limba straina, sa fiti mai liberi, sa fiti mai aventurosi, sa va bucurati de viata, iata cateva obiective si rezolutii de an nou in legatura cu care ne face placere sa va ajutam.
Invata sa calaresti
Echitatia este unul din acele sporturi nobile si unice, pe care le practici din placere si nu doar din dorinta de a face miscare, de a te mentine in forma sau de a intra in competitie. In calarie imbini exercitiul fizic cu iubirea de animale si natura. Iubitorii acestui sport si ai cailor se pot relaxa, luand lectii de calarie in manej sau pot face plimbari calare. Nu este nevoie sa iti iei o vacanta sau sa pleci departe de oras pentru a dscoperi tainele echitatiei sau pentru a face o plimbare calare.
La doar 5 km de centrul Bucurestiului, in marginea Codrilor Vlasiei, pe malul lacului Mogosoaia este situata Academia Ecvestra Mogosoaia, proprietate a cunoscutului om de cai Dr. Ing. Ion Dulugeac. Aici puteti petrece clipe frumoase in compania cailor de sporturi ecvestre (obstacole, dresaj, atelaje), dar puteti face si agrement: sarituri, lectii de calarie sau stagii de formare profesionala in arta sporturilor ecvestre. Orele de agrement costa 10 euro sau cu abonament 100 euro pentru 11 ore. Klever Travel are acest an un parteneriat special cu cei de la herghelia Dulugeac si de la Academia Ecvestra si va putem oferi pachete de agrement la preturi speciale.
Va puteti bucura de cai si puteti invata sa calariti si in Snagov la Arkadia Horse, dar si in zona Sibiului sau in Muntii Fagaras. Fie ca va doriti cateva ore de relaxare la marginea Bucurestiului sau un week-end cu cazare, masa si program special in Fagaras, Sibiu sau Constanta, 2010 poate fi anul in care veti invata sa calariti si, de ce nu, va veti descoperi o pasiune plina de impliniri.
Invata un joc nou
Cum ar fi: Mafia, Bridge, Poker, Sah, Colonistii din Catan, Risk sau alte Board Games
Daca sportul si calaria nu sunt stilul tau si daca ai vrea sa descoperi ceva nou care sa nu te oblige la deplasari prea lungi sau la miscare si efort fizic, avem solutia perfecta pentru voi. Niciodata nu e prea tarziu sa inveti un joc nou. Si niciodata nu esti prea matur pentru a te bucura de un Joc. Lasa copilul din tine sa se bucure de joc anul asta. Invata jocuri noi, fiindca atat Jocurile de Carti cat si Jocurile cu Tabla pe Masa (Board Games) sunt de multe ori destinate adultilor mai mult decat copiilor. In loc de "Killer" joaca "Mafia" (si nu ma refer la Mafia Wars sau la alt joc pe net, ci la Jocul de Negociere si Psihologie fina, in care Cartile nu fac decat sa desemneze aleator niste roluri participantilor). Depaseste faza cu Macao, Razboi, Popa Prostu" si chiar Septica si invata Bridge, Baccara sau Poker, daca riscul te ademeneste. Si nu in ultimul rand, lasa tabla de "Piticot", "Nu te Supara Frate" si chiar cea de "Monopoly" deoparte si descopera "Colonistii din Catan", "Risk" sau "Ticket to ride". Ba chiar Age of Empires se poate juca si old style, pe tabla si nu doar pe computer. Jocurile pe tabla - board games - nu sunt (doar) pentru copii, sunt exercitii mentale ce stimuleaza sanatatea si longevitatea! "Nu ne oprim din joaca atunci cand imbatranim, ci imbatranim cand incetam sa ne mai jucam" spunea George Bernard Shaw. Asadar, intr-o seara cu prietenii sau intr-un week-end la munte, incercati unul din aceste jocuri. Dar atentie creeaza Dependenta!
Invata sa gatesti si/sau incearca sa devi un "cunoscator" al Vinurilor de Calitate
In calatoriie voastre in Italia sau Franta, profitati de ocazie si furati din meseria si siretlicurile localnicilor. Complimentati bucatarii sef si cereti-le retetele secrete, descoperiti ce mirodenii folosesc specialistii, cumparati, comparati si invatati sa combinati arome, mirodenii si plante specifice. Descoperiti adevaratele Paste sau Pizza italiene, infruptati-va cu specialitatile frantuzesti si aduceti acasa nu numai amintirea unui gust unic, ci si o reteta noua, o idee noua. Degustati vinurile, comparati-le, complimenti-le, testati-le efectele, insa nu exagerati. Imbinati utilul cu placutul, bucurati-va de vacanta, de frumusetile tarii pe care o vizitati, de oamenii pe care ii cunoasteti si profitati de toate cele ce au si pot sa va arate si sa va invete acestia. Nu poti vizita Parisul fara a trece pe la Tour Eiffel si pe la Louvre la fel cum nu poti trece prin Bordeaux fara a degusta vinurile locale. In orice tara ai fi, din Bulgaria pana in Egipt, din Grecia pana in Tunisia, bucurati-va de bucataria si bauturile traditionale, incearcati-le, savurati-le si aduceti cu voi acasa ceea ce va place cu adevarat. Gustati si invatati sa pregatiti cele mai bune produse specifice, de la salate si feluri principale traditionale, pana la patiserie si cofetarie. Degustati si cumparati pentru acasa cele mai fine si specifice bauturi. Astfel veti avea parte de o experienta unica si veti invata ceva nou si de neuitat.
Inoata cu Delfinii si/sau du-ti copii sa inoate cu delfinii
Daca vrei sa faci ceva cu adevart nou si cu totul special, atunci trebuie sa mergi sa inoti cu delfinii. In vara, din Mai pana in Octombrie, cel mai la indemana iti va fi sa mergi in Turcia, la Kusadasi, unde in ADALAND, cel mai mare AQUAPARK din Europa, ai ocazia sa inoti cu delfinii, sa faci Rafting si sa te bucuri de o multime de alte distractii acvatice. Poti ajunge in Kusadasi cu Avionul, cu autocarul sau cu Masina proprie.
Si daca tii neaparat sa inoti cu delfinii cat mai curand, in iarna asta, o poti face in Dubai, unde in Aquaventure Park, cel mai mare parc acvatic din Orientul Mijlociu vei descoperi cele mai ingenioase metode de a te distra bucurandu-te de apa si unde ai ocazia rara sa inoti alaturi de delfini dar si de rechini. Detalii despre oferta aici. In Dubai, ai ocazia acum sa vezi cea mai inalta cladire din Lume, Burj Dubai, redenumita Burj Khalifa.
Invata sa canti, sa dansezi sau sa pictezi
Niciodata sa nu spui niciodata. Anul asta, dar ce spun eu, chiar de maine, poti sa inveti sa canti: la pian, la chitara, la flaut, la violoncel, la vioara, la bass, la tobe sau la orice instrument vrei tu. Un prim pas este sa iti descoperi si sa-ti urmezi pasiunea cumparand un instrument. Sau incearca-ti pentru inceput talentul cu ajutorul unui profesor specializat. Klever Travel are un parteneriat special cu cei de la Boem Club, si te putem indruma catre profesorul sau instrumentul pe care il cauti. Lectiile de muzica, fie ca sunt lectii de pian, lectii de chitara, lectii de canto, lectii de vioara, lectii de violoncel sau workshop-uri de teoria si istoria muzicii sunt deschise tuturor, indiferent de varsta, fie ca sunt incepatori, de nivel mediu sau avansati. Fiecare dintre voi are posibilitatea sa isi dezvolte nivelul cunoasterii muzicale si sa aprofundeze notiunile de baza sau notiuni avansate in domeniul muzical. Va putem deci oferi tuturor celor care vor sa invete sa cante la un instrument, posibilitatea de a face acest lucru intr-un cadru organizat si prietenos, chiar daca sunteti incepatori sau nu aveti background muzical.
In acelasi stil, puteti invata sa dansati, fie ca vreti sa deprindeti primele miscari de baza sau visati sa va perfectionati in dansuri latino-americane precum Cha Cha, Rumba sau Jive, dansuri de societate (ballroom dances) cum ar fi Valsul Englezesc, Tangoul Argentinian sau Fox Trot-ul sau dansurile de petrecere : Salsa, Merengue, Rueda de Casino, Dansuri Irlandeze, Dansuri Grecesti, Dans Modern si multe altele.
Cat despre pictura, pana la urma, magia culorilor vine din interior si isi doreste sa iasa afara, sa se exprime si sa transmita un mesaj. Nu e nevoie decat sa incepi sa transpui pe hartie sau panza ceea ce vrei sa impartasesti cu ceilalti. Si in acest caz, exista profesori profesionisti, dispusi sa te indrume in pasiunea ta si sa te initieze in tainele picturii. Nu e nevoie decat sa faci un prim pas, sa ne dai un telefon sau un mail si, la fel de important, sa nu dai inapoi si sa nu renunti cand vei descoperi ca nu e atat de usor precum pare la prima vedere.
Invata o limba straina
Poti sa inveti sau sa-ti perfectionezi cunostintele de limba engleza, franceza sau germana. Poti sa te devii avansat si sa iti obtii atestate pentru nivele superioare de cunoastere a limbii pe care deja o vorbesti, poti sa iti propui sa devii traducator autorizat sau poti sa inveti o limba cu totul si cu totul deosebita. Poti incepe sa inveti japoneza, chineza sau koreana, poti sa inveti araba, turca sau bulgara. Si ce metoda mai minunata de a invata o limba straina cunoasteti decat aceea de a plonja de-a dreptul in mijlocul celor ce o vorbesc. Dupa primele lectii, faceti o calatorie in tara de origine a limbii pe care o invatati. Stati printre cei ce vorbesc aceasta limba si veti descoperi cat de repede veti prinde si veti invata. Nevoia de a comunica va va face sa invatati mai bine si mai rapid decat la orice curs facut in propria tara. Cursuri de limbi straine puteti face chiar in strainatate, nu este nevoie decat sa ne intrebati si va vom face o oferta personalizata. Fie ca va doriti o tabara de invatare a limbii engleze pentru elevi sau un curs pentru adulti de invatare a limbii straine, orice este posibil, trebuie numai sa va hotarati si sa ne contactati.
Invata sa faci scuba dive sau doar snorkeling
Poti face Scuba si Snorkeling si in Mediterana, in Turcia, Grecia sau Spania, insa ai cu adevarat ce vedea in marile care ascund Recifi de Corali. Daca ajungi in Australia nu poti rata o astfel de experienta. La fel si in Thailanda sau in Caraibe. Insa cel mai la indemana pentru romani, ramane Egiptul. Marea Rosie este senzationala si recifii de corali de aici sunt fascinanti. Poti sa ajungi in Egipt in orice perioada a anului. Fie ca alegi Hurghada sau Sharm el Sheikh ai ocazia sa descoperi minunile subacvatice fie in excursii speciale de scuba diving, fie facand snorkeling langa plaja hotelului, fie, daca nu vreti sa va udati, intr-o minicroaziera cu un semisubmarin cu partea subacvatica transparenta. Ofertele cu zboruri chartere directe din Bucuresti sau Cluj catre Egipt sunt foarte avantajoase in aceasta perioada. Iar echipa Klever Travel va poate recomanda cele mai bune hoteluri, pozitionate in golfurile sau pe plajele cu cei mai pitoresti recifi de corali din zona.
Invata sa joci golf
Iti doresti de ani de zile sa calci iarba unui teren de golf? Anul acesta a sosit momentul sa-ti bucuri toate simturile cu senzatiile pe care le incearca pasionatii de golf si sa descoperi si tu magia acestui sport `elitist`.
Primul teren oficial de golf din Romania, Club Lac de Verde se afla la Breaza, la o ora distanta de mers cu masina din Bucuresti.
In strainatate insa sunt foarte multe variante unde te poti bucura de acest sport: Gran Melia Bahia del Duque este unul dintre cele mai bune hoteluri din Tenerife, insula primaverii vesnice, hotel ce ofera oaspetilor sai mai multe terenuri de golf intr-o ambianta unica.
Gloria Golf Resort este unul dintre cele mai luxoase hoteluri din Antalya. Lantul Gloria este unul dintre cele mai cautate lanturi hoteliere din Turcia. Intinzandu-se pe mai bine de 2.000.000 de metri patrati, complexul care cuprinde Gloria Golf Resort, Gloria Verde si Gloria Serenity va ofera un teren profesionist de golf . Terenul de aici are 45 de gauri (18 gauri in stil vechi, un teren de 9 gauri si alt teren de 18 gauri pe stil nou).
The Blue Monster din Miami este unul dintre cele mai vestite cluburi de Golf din lume, aici desfasurandu-se competitii internationale de mai bine de 40 de ani.
Pentru vacante intr-unul din hotelurile Gloria sau in Gran Melia puteti sa ne contactati pe mail sau telefon. Fie ca sunteti direct interesati de golf sau nu, aceste hoteluri recomandate de echipa Klever Travel ofera garantia unei vacante de exceptie. Iar la Club Lac de Verde va putem oferi pachete speciale de relaxare, care includ servicii de spa si lectii de golf.
Oricare ar fi bugetul tau pe acest an si chiar daca intr-o perioada de criza nu castigi indeajuns de mult pentru a te rasfata cu vacante prelungite si cu excursii multe, suntem convinsi ca meriti macar cateva ore de relaxare. Nu este deci nevoie sa pleci neaparat din tara, poate nu este nevoie nici sa iesi din oras, pentru a te deconecta de cotidian, pentru a iesi din rutina si pentru a invata sa faci ceva nou si a-ti tine promisiunile facute tie insuti la inceput de an.
Suntem aici pentru a te ajuta sa-ti transformi visele in realitate, iti suntem consultanti in turism si nu doar agenti de rezervari, ne recomandam ca "problem solvers" profesionisti si suntem aici pentru a te ajuta sa iti folosesti din plin timpul liber si nu in cele din urma... cu voia ta, iti putem deveni prieteni.
Cristian C. Francu - Your Professional Travel & Events Consultant and Problem Solver
C.E.O. Klever Travel
http://www.facebook.com/cristianfrancu
http://twitter.com/cristianfrancu