klever travel
Cauta:  
         
GRESELI si PROBLEME de evitat cand CALATORESTI
greseli pe care le-am facut volumul unu
reseli si noi descoperiri
in ce directie sa mergem sa fie bine
bilet de avion model carpatair
dimensiuni bagaj de mana ryanair
lichide in bagajul de mana
bagaj pierdurt 7
portofel pierdut 8
semn in chineza 10
pasaport furat 11
"O persoana care nu a gresit niciodata, nu a incercat niciodata ceva nou".

A spus-o chiar Albert Einstein. Si noi cei care calatorim, cei care iubim vacantele si care abia asteptam sa descoperim oameni si locuri noi, turistii pasionati, intelegem perfect sensul acestor cuvinte.

Atunci cand calatorim in locuri noi, in destinatii necunoscute, apar inevitabil situatii neprevazute sau realitatea nu corespunde intotdeauna asteptarilor noastre. Oricat am incerca sa ne pregatim inainte de o vizita intr-un loc nou, diferentele culturale sau pur si simplu diferentele intre informatiile initiale si realitatea de la fata locului ne iau de multe ori pe nepregatite. Atmosfera unui anume loc este perceputa diferit in mod direct. De aceea o calatorie pe Google Earth sau vizionarea unui documentar pe Discovery sau National Geographic nu se compara niciodata cu calatoria propriu-zisa si cu senzatiile si emotiile pe care le incerci personal si direct, "pe propria piele".

Si nu e nevoie neaparat sa calatoresti intr-un loc nou. Atunci cand esti turist, cand pleci departe de casa, cand zbori cu avionul, ori cand treci granita cu autocarul sau cu masina proprie, ori poate cu trenul, indiferent unde sau cu ce calatoresti, ai toate sansele sa faci anumite greseli. Mai mici sau mai mari. 

Atunci cand evadam din locul in care ne petrecem majoritatea timpului, iesim din spatiul personal si din rutina zilnica. Desi este esential sa facem asta cat mai des pentru a ne relaxa, a ne reincarca bateriile si a putea privi lucrurile dintr-o noua perspectiva, tocmai aceasta evadare din rutina zilnica va da nastere unor evenimente noi care vor aduce cu sine si inevitabilele "greseli" de care vorbim in acest articol.

Cel mai des intalnite greseli din calatoriile noastre! Ca sa stiti ce si cum sa evitati!

Desi problemele pot fi transfromate in oportunitati si greselile pot aduce cu sine experiente fascinante, Greselile in general si Greselile din Turism in particular, sunt in mod firesc "de evitat"!

Fiindca Experienta inseamna tocmai suma greselilor noastre adunate si a lectiilor invatate din ele, ne-am gandit ca ar fi excelent sa adunam aici o COLECTIE DE GRESELI FACUTE CAND CALATORIM.

Cu siguranta cu totii am trecut prin astfel de situatii. Fie ca ne-am uitat pasaportul acasa, fie ca am gresit adresa unui hotel sau ora unui zbor. Daca unele greseli pot fi evitate cu doar putina atentie, altele nu tin neaparat de noi sai numai de noi, ori poate, tocmai fiindca nu ne asteptam ca ele sa se intample, nu avem cum sa le evitam.

O colectie de GRESELI DE EVITAT ATUNCI CAND CALATORIM ni se pare nu doar interesanta, ci si extrem de utila.

Vom vedea ca nu suntem singurii care am trecut prin asta, vom recunoaste greselile noastre la alti turisti si colegi din Comunitatea Klever, insa, cel mai important, vom putea avertiza pe ceilalti, sa nu mai faca aceleasi greseli ca si noi. Si vom putea invata din experientele celorlalti!

Incepem prin a prezenta aici cateva din GRESELILE pe care le-am facut noi insine in Calatoriile si Vacantele noastre. Si vom continua cu cateva din greselile si problemele prin care au trecut prieteni si clienti de-ai nostri.

Insa va invitam cu entuziasm sa completati si voi aceasta LISTA de GRESELI si PROBLEME DE EVITAT CAND CALATORIM.

Va invitam sa impartasiti cu noi si cu cititorii nostri, cu prietenii si fanii de pe FaceBook, cu cei care va urmaresc pe Twitter, cele mai grave, mai ciudate, mai neasteptate, mai amuzante sau mai stupide greseli pe care le-ati facut atunci cand calatoreati.

Ne-ar face mare placere sa adunam aici, pe aceasta pagina, dar si pe Fan Page sau pe Twitter, o Colectie de GRESELI si PROBLEME pe care sa cautam sa le evitam atunci cand calatorim.

Oricum si oriunde ati calatorit, pe cont propriu sau in grup, in vacanta sau in interes de business, cu low cost, cu curse de linie sau cu charter, cu siguranta aveti sa ne povestiti cateva episoade interesante, amzante si de ce nu, utile.

Iar daca colectia noastra de "Greseli de Evitat in Turism", va deveni o lectura online interesanta, poate va fi preluata, completata si inbunatatita in blogosfera.

Cu cat vom fi mai mult cei care impartasim din experientele si greselile noastre, cu atat vom da nastere unei Colectii  cu adevaratUtile, o pagina/lista de citit/verificat inainte de orice calatorie.

Daca va fi nevoie, le vom structura pe categorii si vom cauta sa descoperim cele mai des intalnite greseli, cele mai amuzante greseli, cele mai grave greseli din calatoriile noastre!

Cu totii am facut, facem si vom mai face greseli. Esential este sa invatam din ele. Singura Greseala adevarata este cea din care nu ai invatat nimic. 

Asadar pentru ca cel mai eficient si "placut" este sa invatam din Greselile altora, iata colectia noasta de GRESELI DE EVITAT ATUNCI CAND CALATORIM:


1. Probleme cu Documentele de Calatorie (in special datele de pe Biletele de Avion)

Cred ca toata lumea a trecut sau va trece prin asa ceva. Numele scris gresit pe un bilet de avion poate fi o problema cu adevarat grava. Daca ai inversat Numele cu Prenumele, poti anunta compania aeriana si greseala este ca si corectata. Cel mai important este sa ai NUMELE DE FAMILIE inscris corect pe bilet. Daca ai gresit o litera, daca ai "mancat" o litera sau ai inversat doua litere, cel mai adesea problema se poate rezolva prin comunicarea, inainte de imbarcare, cu compania aeriana. Daca insa Numele este scris gresit, orice modificare de Nume e perceputa ca o Modificare de Pasager. Daca ai noroc si o astfel de modificare este permisa, o poti face, de cele mai multe ori achitand contravaloarea unei taxe de modificare. Nu de putine ori am fost insa obligati in astfel de cazuri, sa achitam si o diferenta de tarif, deoarece pretul biletului in momentul schimbarii numelui era mai mare decat cel din data emiterii. Insa exista tarife si bilete NON CHANGEABLE, care odata emise Nu mai pot fi schimbate. In acest caz, banii nu pot fi recuperati si nici biletul nu poate fi modificat.

Mare atentie insa si la orarul de zbor. De multe ori, o companie aeriana opereaza mai multe curse pe aceasi ruta si in aceasi zi. Verificati daca aveti zborul de dimineata, de pranz sau de seara. Si, da, verificati neaparat si ziua si luna, ba chiar si anul fiecarui segment de zbor! Cautand cel mai ieftin zbor, ne jucam adesea cu datele si chiar cu lunile de plecare sau de retur. Si in entuziasmul descoperirii unui pret incredibil, riscam sa cumparam un bilet cu plecare pe 19 august si retur pe 22 septembrie in loc de 22 august. O, da, si neaparat verificati ca anul returului este cel care trebuie... Nu radeti, au fost cazuri in care returul s-ar fi facut in anul urmator.

Atunci cand cauti bilete low cost, vanezi pur si simplu ofertele de pret, si din graba de a prinde o promotie poti sa arunci banii pe fereastra. Pentru ca daca nu esti atent si nu verifici ce ai cumparat, s-ar putea sa nici nu realizezi ca ceva e gresit in bilet.

Insa situatia devine de-a dreptul dramatica atunci cand e vorba de zboruri intercontinentale. Si cand ai cumparat biletul din timp. Poti cheltui cateva sute de euro pe un bilet spre China, cu plecare in cateva luni, convins ca ai gasit un pret excelent. Si, cu cateva zile inainte de decolare, cand verifici biletul si observi ca data returului e gresita, acelasi bilet costa de la 2000 de euro in sus... Sau poate este imposibil de schimbat.

Si inca ceva, daca nu te prezinti la check-in pentru o cursa, spre exemplu de la Bucuresti la Barcelona, si daca din orice motiv nu vei zbura pe acest segment, faptul ca tu nu esti in avion va fi consemnat si biletul tau va fi marcat cu "NO SHOW". Ceea ce va anula automat si returul pe care l-ai cumparat, pe segmentul Barcelona - Bucuresti. Chiar daca tie ti se pare firesc sa poti zbura pe locul pe care l-ai platit, companiile aeriene ti-au anulat biletul si locul dupa neprezentarea la primul zbor!


2. Probleme cand calatorim cu masina (asigurati-va ca aveti la voi TOATE ACTELE necesare. Si nu numai...)

Este evident esential sa aveti la voi permisul de conducere si talonul masinii, dar si asigurarea si cartea verde. Asigurati-va ca tara sau tarile in care veti calatori sunt incluse in Cartea Verde. Apoi, mare atentie la Proprietarul Automobilului! Daca masina este in Leasing aveti nevoie de un Acord Scris al firmei de Leasing. Daca masina este "pe firma", aveti nevoie de o Imputernicire sau Delegatie care sa va permita sa parasiti tara cu autovehiculul respectiv. Si, desi in Uniunea Europeana aceste acte nu sunt verificate riguros la Vama, desi la granita cu Bulgaria sau Grecia nu ni s-au cerut toate aceste acte, la Granita cu Turcia ele sunt verificate cu atentie si profesionalism. Asadar, daca veti iesi din Uniunea Europeana, fie ca mergeti in Turcia, in Croatia sau in Muntenegru cu masina, asigurati-va ca aveti toate aceste acte pregatite. Ba mai mult, daca Proprietarul masinii, desi persoana fizica, nu este prezent in masina, obtineti o Procura din partea sa.

Am petrecut multe ore la granita Bulgariei cu Turcia incercand sa convingem niste vamesi turci zelosi ca masina este proprietatea firmei la care soferul este asociat unic si al carui CUI il prezentam in copie. Solutia imediata ar fi fost primirea pe fax a unei imputerniciri stampilata de la firma. Insa ce te faci daca esti in week-end-ul Pastelui si nimeni nu lucreaza. Ba mai mult, mai toti colegii si prietenii de acasa ce te-ar putea ajuta, nu sunt in oras sau nu sunt de gasit.

Cand calatoriti cu masina printr-o tara necunoscuta, mai ales daca are indicatoare in alfabetul chirilic si drumuri mai proaste ca cele din Romania, asigurati-va ca aveti la voi si harta de hartie si GPS si lanterna...

Cand va bazati pe GPS, asigurati-va ca harta pe care o puteti incarca in softul de GPS pe care il folositi este utila si ca drumurile pe care aveti de mers sunt reprezentate pe harta incarcata de GPSul vostru. Iar cand va folositi de un Route Planner ca Via Michelin, pregatiti macar o ruta alternativa la indemana.

Cand alegeti un traseu folosind o harta de hartie, chiar detaliata, nu va bazati pe faptul ca un drum reprezentat cu aceasi culoare pe harta, este neaparat de aceasi calitate. Am ajuns sa strabatem o padure in Bulgaria, noaptea, pe un drum forestier aproape impracticabil, care era reprezentat pe harta cu aceasi culoare ca un alt drum asfaltat si, trecand cu vederea gropile inevitabile, construit evident in ultimul secol... Ba mai mult, cand am iesit oarecum in civilizatie, drumul pe care il alesesem drept scurtatura inteligenta, s-a dovedit blocat de un accident de TIR. Dupa ce am incercat fara succes sa descoperim o alta scurtatura alaturi de un localnic bulgar ce conducea cu cateva sticle de bere goale pe bancheta din dreapta, am decis sa pornim in directia opusa sirului interminabil de camioane si masini ce asteptau deblocarea drumului si, ocolind cateva zeci de kilometri, sa ne continuam traseul initial. Cand povestesti, pare "funny" si sunt peripetii simpatice. Cand treci prin ele si nu stii cum, cand si daca mai iesi cu masina intreaga din padure, nu mai este asa de amuzant!

Asadar, ar fi bine sa aveti la voi in masina poate chiar doua sisteme GPS diferite, o harta cat mai detaliata si updatata, o lanterna si evident o trusa de scule. 

Desi pare "la mintea cocosului" e esential sa aveti la voi un Card bancar alimentat si gata pentru orice fel de urgenta.


3. Probleme cu BANII - cash sau pe card

Pregatiti intotdeauna cand calatoriti, ceva bani cash pentru urgente. Daca e posibil, cautati sa aveti la voi valuta tarii pe care o tranzitati sau in care calatoriti. Si, da, e important sa aveti la voi bani cat mai marunti si monede. La toaletele din benzinarii trebuie adesea sa platesti, mai ales in Bulgaria. Si o cafea poate fi achitata si in euro, insa e pacat sa va bazati pe comercianti ca va vor da restul corect...
 
In alta ordine de idei, ar fi bine sa aveti pusi deoparte (eventual in mai multe locuri diferite) ceva bani. Sume nu foarte mari, de bani cash, lasate in camera de hotel, in bagaj, in pantofi sau in alta haina. Ca sa fiti pregatiti in caz ca vi se fura portofelul.

Daca te bazezi pe un Card, asigura-te ca este valabil INTERNATIONAL si cel mai sigur ar fi sa poti folosi un CARD embosat.

Ar fi bine sa iti tii actele separat de portofel. Daca iti pierzi sau ti se fura banii sau telefonul sau camera foto, este neplacut. Insa ai o problema mai mare daca iti pierzi pasaportul sau cartea de identitate! 

Schimbul Valutar poate crea probleme. Aveti mare grija la cursul practicat si la eventualele Comisioane afisate mai mult sau mai putin vizibil. Este evident ca nu e bine sa schimbati bani pe strada, in tranzactii cu civili necunoscuti. Insa atentie, in PRAGA spre exemplu, casele de schimb practica comisioane destul de mari pentru schimburi valutare sub 1000 de euro! Ar fi nimerit sa schimbati direct la o banca sau sa scoateti bani direct de pe Card, de la ATM-uri, incasand direct in valuta locala, la cursul VISA/MASTERCARD sau al Bancii. Nu va fi cel mai bun curs posibil, insa cu siguranta va fi sub cel practicat la Casele de Schimb.


4. Probleme cu BAGAJELE

Cand calatoresti pentru doar cateva zile, in week-end breaks, nu impacheta prea multe! Nu ai nevoie sa cari cu tine o gramada de lucruri inutile.

Daca zbori cu companii low cost, hotaraste-te daca ai nevoie sau nu de bagaj de cala. Vei avea de achitat o taxa pentru acesta, insa pentru numai 2 sau trei zile, te poti descurca cu bagajul de mana folosit eficient.

ATENTIE: bagajul de mana trebuie sa aiba niste dimensiuni standard limitate. Si o greutate limita. Nu risca! 
Chiar daca ai zburat cu Blue Air si Wizz Air si nu te-a verificat cu zel nimeni pana acum, fii sigur ca daca zbori cu Ryan Air bagajul tau de mana trebuie sa intre perfect in recipientul de control al dimensiunilor acceptate. Altfel, BAGAJUL TAU NU VA CALATORII. Decat contra unei taxe enorme. 

Dimensiunile bagajelor de mana, acceptate in aeronava pe Cursele de Linie, ca TAROM spre exemplu, sunt: 55x35x25 cm (lungime x lăţime x înălţime). Si maxim 10 kg greutate.

Insa la cursele LOW COST: BLUE AIR, WIZZ AIR, RYAN AIR, dimensiunile maxime acceptate sunt de 55x40x20 cm. 
Atentie maxima deci la inaltime (sau latime) depinde cum privesti bagajul de mana. Exista bagaje vandute ca bagaje acceptate oficial in avion, care au dimensiunea cea mai mica de 22-24 cm. Desi acceptate pe cursele de linie, acestea nu vor fi acceptate pe cursele low cost. Deci asigurati-va ca aveti la indemana un bagaj cu cea mai mica dimensiune ce nu depaseste 20 cm!

Si inca ceva, atunci cand ti se comunica ca ai dreptul la UN SINGUR BAGAJ de MANA, asigura-te ca in acesta incap si telefonul si camera foto sau video si poseta, gentuta sau borseta. Nu ti se va permite sa te urci la bordul aeronavei cu bagajul de mana + camera video + borseta si/sau gentuta plic.

Daca pleci mai multe zile in vacanta si iti cumperi un bagaj de cala, nu te zgarci si alege varianta cu cat mai multe kilograme permise. Daca Wizz Air iti permite la acelasi tarif de 63 de ron pe segment un bagaj de cala de pana la 32 de kilograme, Ryan Air iti da dreptul sa alegi un bagaj de cala de 15, 20 sau 25 de kilograme, cu tarife diferite si evident din ce in ce mai mari. Fiindca zbori cu cel mai low cost carrier din piata, vei fi tentat sa cumperi varianta ieftina, de numai 15 kilograme. Insa daca la dus reusesti sa te limitezi la impachetat, la intors, vei avea cate ceva in plus de adus acasa si un kilogram in plus te va costa cateva zeci de euro, poate mai mult decat biletul initial.

Daca calatoresti departe si mai ales daca ai parte de escale in aeroporturi mari, te poti astepta sa ti se piarda bagajul de cala. De aceea e de recomandat sa ai in bagajul de mana cateva obiecte esentiale; periuta de dinti, ceva haine de schimb, ochelarii, lentilele de contact, costumul de baie, telefonul.

Daca insa ti-au pierdut bagajul, e pacat sa te enervezi si sa risti chiar o fractura de pumn, atunci cand lovesti nervos in tejgheaua liniei aeriene sau in peretele aeroportului. Treci peste primele momente de panica si pastreaza-ti controlul. In fond si la urma urmei esti sanatos, ai ajuns cu bine in destinatia ta de vis, ai inca banii si obiectele personale de valoare. Timpul le va rezolva pe toate si numai de tine depinde daca alegi sa te enervezi sau sa ramai calm si obiectiv. Ai de gand sa ii lasi sa iti strice vacanta sau esti hotarat(a) sa te simti bine orice s-ar intampla?! Meriti sa nu iti faci griji pentru greselile altora, macar in vacanta, nu?
Este cu siguranta frustrant sa ajungi la Hotel si sa nu ai haine de schimb pentru moment, insa un dus si un somn bun nu necesita asemenea textile, nu-i asa? 
Daca bagajul intarzie, atunci cumpara numai obiectele de care ai nevoie urgent si doar cand esti convins(a) ca nu poti amana folosirea lor.
Daca bagajele intarzie nepermis de mult sau nu mai sosesc, fii sigur(a) ca linia aerriana se va asigura ca nu vei depune o plangere in justitie. Vei fi recompensat(a) cumva destul de motivant. Daca gandul acesta nu te ajuta, ci te irita, atunci imagineaza-ti cum ar fi sa petreci vacanta la ...nudisti ;-) Sau in camera de hotel, in cuplu, fara nici o haina pe voi. Nu e chiar stressant pana la urma, nu? ;-)

Si inca ceva, oricand zburati, oriunde si cu oricine zburati, trebuie sa respectati Regulile de Securitate

Mare grija cu lichidele din bagajele de mana. Nu e o problema sa renuntati la o sticla de suc sau apa, insa e pacat sa aruncati o sticla de ulei de masline cumparata din Grecia, sau o sticla de Vin cumparat din Franta. Si e pacat sa aruncati sau sa renuntati la samponul preferat sau poate la Parfumul de cateva zeci de euro.

Iata care sunt regulile de baza in ceea ce priveste transportul Lichidelor in Bagajul de Mana pe cursele aeriene:

Lichidele trebuie impachetate in recipiente individuale cu o capacitate maxima de 100 ml fiecare. Cantitatea maxima permisa este de 1.000 ml (1 litru) de persoana.  Recipientele trebuie ambalate intr-o punga transparenta de plastic resigilabila (dimensiunea aproximativa 20cm x 20cm). Articolele trebuie sa incapa lejer in punga, iar aceasta trebuie sigilata. Fiecare pasager are dreptul de a transporta o sigura astfel de punga de plastic cu lichide.

Printre lichidele vizate sunt si pastele si gelurile, inclusiv paste de dinti, gelul de dus sau crema de soare. Fetelor, glossul lichid sau cosmeticele lichide sunt adesea oprite la frontiera, asadar, asigurati-va ca le transportati in bagajul de cala sau ca respecta limitele impuse si prezentate mai sus.

Iar baietii pot avea probleme cu lamele de ras, cutitase sau bricege de orice fel, arme sau imitatii de orice fel, inclusiv jucarii. Toate aceste obiecte considerate periculoase sau contondente vor fi oprite la frontiera si nu va veti putea imbarca in avion cu ele in bagajul de mana sau in buzunare.


5. Probleme cu LIMBA STRAINA vorbita si... scrisa in Tara in care calatoriti

Mare atentie daca sunteti intr-o tara in care se vorbeste si se scrie intr-o limba total necunoscuta. Mai ales daca alfabetul e chirilic sau, mai complicat decat atat, daca alfabetul este bazat pe caractere chinezesti si asiatice. Imaginati-va cum este sa gresesti statia de tren sau metrou in Japonia si apoi sa cauti sa descoperi unde esti, unde trebuie sa ajungi, cand ai urmatorul tren, cat costa si de unde poti cumpara bilete.

In Bulgaria rurala, mai nimeni nu vorbeste engleza sau franceza. Ar fi util sa va scrieti pe o foaie denumirile localitatilor pe care le cautati, cu caractere chirilice (locale), daca vreti sa fiti intelesi si ajutati.

In Spania, in afara statiunilor turistice, putini spanioli vorbesc engleza. Si Meniurile restaurantelor sau Barurilor sunt mai de fiecare data in spaniola. Iar chelnerii vin si te intreaba ce vrei sa comanzi - evident, in spaniola - imediat ce te-ai asezat la masa. Incearca sa inveti cateva cuvinte de baza: "Por favor, dos cervesas!" (Va rog, doua beri) si "Gracias" pot face minuni! ;-)


5. Probleme cand calatorim cu copiii - pasapoarte si dreptul de a iesi din tara

Chiar daca adultii calatoresc in Uniunea Europeana cu Cartea de Identitate, copii sub 14 ani au nevoie de Pasaport. Pentru ca, evident, NU au Carte de Identitate inca!
Daca plecati in vacanta cu copiii, aveti mare grija la Pasapoartele lor. Nu doar sa nu le uitati acasa, ci sa nu cumva sa fie expirate! 
De multe ori, copilul are Pasaportul impreuna cu al Parintelui. Si daca al adultului expira in 5 sau 10 ani, cel al copilului, datorita schimbarii rapide de fizionomie poate expira si intr-un an. Asigurati-va ca atat Pasaportul vostru cat si al copilului este valabil.

Daca nu calatoresc ambii parinti cu copilul, pentru a putea iesi din tara, copilul neinsotit de parinti are nevoie de acordul NOTARIAL al acestora si de un Insotitor legal cu cazier valabil. Chiar daca unul dintre parinti insoteste minorul in strainatate, este nevoie de ACORDUL NOTARIAL al celuilalt parinte sau de certificatul de deces al acestuia ori de o hotarare judecatoreasca definitiva de incredintare a copilului catre parintele insotitor.

Si inca ceva, daca cumva aveti Pasaport Diplomatic, chiar daca in interes de serviciu puteti intra fara viza in multe tari, spre exemplu in Egipt, daca mergi in Vacanta cu Pasaport Diplomatic, trebuie neaparat sa primesti Viza. Altfel esti intors in tara, fara discutii.


6. Probleme la Cumparaturi - de la negocieri la tarife ascunse

Aveti grija ca atunci cand comandati ceva la un Restaurant sa stiti exact cat va va costa. In Istanbul, am ales un restaurant cu tarife rezonabile (verificate in prealabil pe Lista Meniu) insa ne-am lasat tentati de chelnerul care ne oferit un Platou Traditional pentru 4 persoane. Am platit la final 200 de euro pentru un Platou mare cu preparate traditionale gustoase. Insa nu ne planificasem sa cheltuim mai mult de 60 de euro pe mancare in acea seara...

Cand negociati in tarile arabe sau in Turcia, nu va lasati intimidati. Intrati sau nu in vorba cu comerciantii fara sa va sperie sau enerveze insistenta lor! Refuzati tranzactia daca nu va convine pretul si plecati fara probleme din locul respectiv. O invitatie acceptata la ceai nu va obliga sa cumparati ceva de la respectivul comerciant.


7. Probleme cu Hotelul - conditii reale, clasificari, pareri

Verificati daca mai exista cumva un alt hotel sau o alta vila cu acelasi nume sau cu un nume asemanator in statiune, in oras sau in zona. Si verificati daca site-ul Hotelului pe care l-ati gasit, sau review-urile pe care le cititi sunt cu siguranta de la Hotelul de care sunteti interesat si nu de la un altul cu acelasi nume.

Atentie si la numarul de stele. Standardul international foloseste stelele, de la unu la 5 stele. Evident insa ca in fiecare tara, conditiile de evaluare si acordare a stelelor difera. In unele tari guvernul sau autoritatile oficiale dau prin lege criteriile concrete de standardizare ale hotelurilor. Insa dincolo de subiectivisumul inspectorilor si de acordarea pe merit sau nu a stelelor, criteriile difera de la tara la tara si de la cultura la cultura. Ba mai mult, un Hotel ce merita acum 10 ani 5 stele, astazi poate sa nu mai primeasca 4 stele in realitate. Sau un Hotel de 3 stele in Turcia, poate fi perceput ca un hotel de maxim 2 stele in Europa occidentala. La fel cum in Grecia standardul de clasificare hoteliera este exprimat in litere: A, B sau C.

Daca un Hotel are review-uri contradictorii pe Trip Advisor sau pe amfostacolo.ro, cautati sa cititi in detaliu fiecare parere si sa intelegeti cum a fost judecat si notat hotelul. E posibil ca asteptarile celor care si-au dat cu parerea si au evaluat Hotelul sa fie diferite de ale voastre! Spre exemplu cineva poate evalua negativ un Hotel pentru ca e intr-o zona prea galagioasa, inconjurat de cluburi si baruri, in vreme ce poate voi chiar asta cautati. Sau e posibil ca cineva sa noteze prost un hotel care nu are facilitati pentru copii, in vreme ce voi nici nu va doriti asa ceva!

Daca hotelul pe care l-ati ales este intr-o zona pietonala, aveti noroc. Sunteti in centrul turistic. Insa daca aveti de carat mai multe bagaje grele, fara sa stiti exact incotro trebuie sa mergeti, s-ar putea sa ajungeti sa va fi dorit un Hotel in fata caruia sa va fi lasat Taxiul, chiar daca nu atat de central.


8. Probleme cu Hotii
Nu va lasati geanta nesupravegheata nicaieri
. Cu atat mai putin pe spatarul scaunului dintr-un Fast Food. Sau in Cuierul unui restaurant. Sau pe scaun in metrou sau gara. Se fura si in Paris si in Londra, v-o spunem din experienta!


9. Probleme cu Asigurarea Riscurilor
Asigurarea de calatorie NU este obligatorie. Ci doar recomandata
. Si asta nu doar ca sa iti ia banii compania de asigurari. De cele mai multe ori ai senzatia ca nu ti se va intampla tocmai tie ceea ce se poate intampla rau.
Ei bine, cand esti in vacanta, cand calatoresti intr-un loc nou si strain, Murphey ar spune ca daca se poate intampla ceva rau, atunci cu siguranta se va intampla acel lucru. Evident ca Legile lui Murphey sunt de un pesimism dezarmant si exagerat, insa daca nu ar fi uneori atat de conforme cu realitatea nu ar fi ajuns atat de celebre...

De aceea o asigurare de calatorie este utila. Poate fi una simpla, medicala, in caz ca te imbolnavesti sau ai urgente medicale in strainatate. Sau poate fi una care include asigurarea storno (extrem de utila daca nu mai poti pleca in calatorie datorita unor probleme grave si usor de dovedit). Asigurarile de calatorie complexe pot include acoperirea mai multor riscuri, cum ar fi pierderea bagajelor, pierderea avionului, pierderea actelor.

Nu risca si nu astepta sa intelegi ca e o greseala sa nu iti faci asigurare, abia cand e prea tarziu si cand vei regreta ca nu ai facut-o din timp!


10. Probleme cu partenerii de calatorie
O greseala pe care ai putea ajunge sa o regreti ar fi si aceea legata de alegerea partenerilor tai de calatorie. 
NU e placut sa calatoresti singur. Si de multe ori ti-ai dori mai multi prieteni alaturi de tine in vacanta. Insa daca stilurile voastre de viata si asteptarile voastre legate de vacanta sunt foarte diferite, s-ar putea sa regreti ca ati plecat impreuna. Asadar, gandeste-te bine cu cine pleci in calatoriile tale! 


Ei bine, noi ne-am orpri aici cu Lista noastra de Greseli sau Probleme de evitat in Calatoriile voastre.

Insa va asteptam pe voi cu idei noi, cu experiente asemanatoare sau diferite, cu povesti si sfaturi concrete.

Suntem siguri ca si voi ati trecut prin multe si ca ati vrea ca si altii sa aiba de invatat din experienta voastra sau a prietenilor vostri.

Cei care nu fac greseli, pierd sansa sa invete ceva nou! Si cei care se plimba, care calatoresc, care actioneaza, care nu se tem de nou, sunt cei care fac inevitabil si greseli. Dar sunt fara discutie si cei mai impliniti si de succes oameni.

Poate cea mai mare grseala este tocmai aceea de a ne teme sa nu gresim.

Confucius spunea: 
Spune-mi si am sa uit.
Arata-mi si te cred.
Implica-ma si abia atunci voi intelege!

Va invitam sa descoperiti lumea, sa explorati tot ce e nou si interesant, sa calatoriti, sa gresiti, sa invatati din greseli si sa ne impartasiti si noua si cititorilor nostri din experienta voastra.

Ne-ar bucura si onora sprijinul si incurajarile voastre. 
Asteptam feed-back-ul vostru si ne ajuta enorm criticile voastre. 

Insa credem ca numai impreuna am putea sa fim de folos tuturor cititorilor si turistilor romani (sau care inteleg limba romana), impartasind cu noi povestile, pataniile, problemele si greselile din calatoriile voastre! 
Intr-un comentariu pe aceasta pagina, sau pe Pagina noastra de FaceBook, sau pe Twitter, ori cu un articol pe Blogurile voastre... 

Tocmai de aceea am pregatit KLEVER LEAPSA cu PREMII pt BLOGERI!
Afla de AICI cum si ce poti sa castigi participand la "Leapsa" noastra!

Cristian C. FRANCU
C.E.O. Klever Travel
Your Professional Travel & Events Consultant and Problem Solver, Your Free Time Alchemist

http://www.facebook.com/cristianfrancu
http://twitter.com/cristianfrancu




VACANTA TA
E-mail
Destinatie
Precizari
Cod
Contact
Strada Valerian Prescurea, nr 21-23, parter, apartament 2, sector 4, Bucuresti (Vis-à-vis de Nr 28, zona Europe Eye Hospital, intre Bd-ul Cantemir si Calea Serban Voda)

GSM office +4 0720.999.271
RDS +4 031.410.00.56
+4 031.410.00.64
Vodafone +4 0371.489.684

Asistenta Online
  Yahoo: KleverTravel
 Skype: KleverTravel
  Email: office@KleverTravel.ro

Program
Luni - Vineri: 10.00 - 18.30



Va rugam sa introduceti adresa de email:








   Despre noi    Licenta si POLITA de ASIGURARE Klever    Arhiva    
   Copyright ©2006-2015 klevertravel.ro. Toate drepturile rezervate.